Chappie - In primu rand sa-mi bag pula-n Neil Blomkamp si mintea aia a lui basita si uberlimitata care se screme sa faca intr-una acelasi film prost. Slava domnului cu Chappie pare sa-si fi dat si el seama ca face filme proaste asa ca aici macar, de un bun simt surprinzator, pare ca-si asuma ca face un film retardat al carui singur merit e faptu ca aia de la Die Antwoord sunt chiar dubiosi pe bune si oricat de prost i-ai regiza, ei tot o sa-ti dea valoare pe ecran. Chappie incepe cu un inceput copy paste din District 9 / Elysium cu iata ce problematica e lumea, iata ce dezastru, iata ce introducem solutia. Tot inceputu e atat de basit si degeaba si copy/paste executat cu minimum de efort incat ma injuram profund pentru faptu ca am fost atat de prost incat sa ma supun unui alt film facut de retardu asta si incepusem sa-mi pun probleme serioase vizavi de umanitate in general. Da' aici zic ca structura retardata e vag asumata in film, pentru ca bucatile astea formulaice par a fi executate cu un ochi pe cronometru care se uita sa expire timpu si sa zica "gata, am executat-o si pe expozitiune, acum pot sa incep sa ma joc cu retardarile mele mecanizate pe care le tot fut in toate filmele". Deci inceputu si sfarsitul sunt degeaba complet. Mijlocul insa, in care Chappie cel robot sensibil care vrea sa picteze e adus la viata si dat in custodia Die Antwoordzilor e, in mod bucurator, foarte entertaining. Din 120 de minute 80 de minute au fost destul de fucking amuzante din simplul motiv ca e amuzant sa vezi cum Die Antwoord incearca sa educe un copil, si si mai amuzant cand e un copil robotizat. Mai ales cand il stencil-uiesc pe Chappie cu tatuajele lor si-i dau bling bling si-l fac gangsta si Chappie e fericit si tot zice "Chappie got blings? CHAPPIE GOT BLINGS!". Si asta e frumos. In afara de asta filmu are un side-plot de absolut toata jena cu Hugh Jackman villain perpetuu-n pantaloni scurti care e gelos pe indianu din Slumdog Millionaire care a facut niste roboti mai de bun simt decat mizeria copy/paste din Robocop pe care a facut-o Hugh Jackman in pantaloni scurti. Tot acest side-plot e atat de mizer si executat cu juma de pula incat nici nu-mi imaginez c-ar fi putut fi facut neasumat, dar in orice caz, indiferent de prezenta sau absenta undelor alfa din creieru de retard a lu Blomkamp, side-plotu asta e si el foarte amuzant ca-i asa prost. Filmu tot in sine mie-mi pare undeva pe la jumate intre Blomkamp si un film Die Antwoord, cu muzicile lor si tot ce trebuie, o combinatie care cred ca-l gratuleaza foarte tare pe Blomkamp cel degeaba, care-si aduce contributia punand varii questiuni filozofice in gura lu Chappie care il tot intreaba pe indianu din Slumdog Millionaire de ce e un Maker care l-a facut ca sa moara? (bateria lu Chappie se duce in 5 zile). Asta e momentu in care publicul retardat care vede de obicei filmele lu Blomkamp trebuie sa se intrebe intrebari vagi despre divinitate si sa se simta consternati, intrebari semi-formulate intre momentele Die Antwoord-amuzante astfel incat sa para ca Blomkamp isi aduce vreo contributie in filmu asta altminteri bascalios. Concluzia este ca am ras si ca as mai vedea filme cu Die Antwoord nu cu Neil Blomkamp.
The Imitation Gayme - Ioi ce gluma am facut cu titlu. Io nu stiam mai nimic despre filmu asta dincolo de faptu ca-i un biopic nominalizat la hoscar cu ceva problematism homosexualic, si cum filmele care vin cu pedigree de genu asta sunt foarte rar altceva decat mizere, nu aveam nici o intentie sa-l vad, insa l-am vazut pentru ca nu am nimic mai bun de facut cu viata mea decat sa ma uit la filme despre care stiu destul de sigur c-o sa ma dezamageasca. Asadar The Imitation Gayme (haaaaaaaaaaah) e un biopic facut extrem de dupa reteta de biopice culeasa litera cu litera din cartea de bucate despre cum sa faci biopice pentru retarzi. McBiopic imi place mie sa-l numesc.
Pasu 1: Baga 3 planuri temporale pe care sa le alternezi in momentu in care filmu tau pare sa nu se duca incaieri, pentru ca altminteri esti oricum profund incapabil de a sustine vreun soi de tensiune dezvoltativ-narativa in vreun fel relevant
Pasu 2: Din filmu tau de 120 de minute misca-te incet ca pula primele 90 si arata tot soiul de lucruri extrem de inutile cum ar fi Keira Knightley, mascheaza inutilitatea asta frapanta sub egida unei empatizari cu personajul principal cel genial si problematic, astfel incat vei fi incetinit creieru spectatorului indeajuns de mult incat atunci cand ajungi la ultimele 30 de minute si chiar se intampla lucruri de vreo relevanta, spectatorul sa aiba un soi de impresie de agitatie si importanta si sa fie foarte socat de colapsul celor trei planuri temporale inutile intr-un climax fasait care oricum pute in continuare a impotenta.
Pasu 3: Dupa ce personaju tau a fost futut in cur fara nici un drept de apel tot filmu, livreaza la sfarsit 2-3 replici presupus uplifting care sa ignore complet problematica faptului ca acest om genial a sfarsit prin a fi castrat chimic de un guvern de primate, motiv pentru care s-a si sinucis la scurt timp dupa, si asta ca sa i se comunice domnului geniu ca n-ar trebui sa se simta asa prost despre faptu ca-i castrat chimic pentru ca el e foarte special in ochii lu Keira Knightley.
Iar sfarsitu tranteste victorios un text cum ca Alan Turing a primit Royal Pardon (wow, ROYAL pardon, holy shit) in anu 2013 pentru faptu ca ii placea sa ia pula in cur in ciuda faptului ca era atat de genial. Daca toata abordarea filmului vizavi de sfarsitul lui Alan Turing n-ar fi fost atat de insultatoare pentru orice purtator de creier functional, as fi zis ca filmul asta indeplineste functia importanta de a spune povestea acestui individ. Dar tot finalul ala mi s-a parut mult prea jenant pentru acest film hamburger ca sa-i acord asemenea pardonari principiale, pentru ca devine povestea omului astuia spusa de un retardat mintal intr-un mod in care, in ciuda eforturilor (sau cu atat mai mult cu cat eforturile sunt atat de misguided), e eminamente jignitor si pute in continuare a aceleasi primate care l-au castrat. Asa ca tratament mega-mcdonalds pe o poveste altminteri exceptionala.
