hoe #3

The Theory of Everything (2014) - Pe multe liste ca fiind unu dintre cele mai bune filme ale anului, o alegere dubitabila. Nu-i neg valoarea ecranizarii valorii lu Stephen Hawking, da' asta nu-l face neaparat un film teribil de bun cat mai mult spre document necesar. Prima jumatate a filmului e destul de misto facuta si de efect, cand lucrurile trec insa in hardcore wheelchair acting filmu-ti cere destul de masiv sa-ti deschizi toti porii receptori de wheelchair drama. Undeva pe-acolo sunt din pacate niste momente extrem de cringy pentru ca toate ca toate e tare dificil sa scoti ceva tearjerking real in scene dramatice in care Microsoft Sam ii da liber sotiei sa-l futa pe baiatu de la biserica. Poate nu mi s-a extins mie sentimentu chiar pana acolo? Desi ma cam indoiesc, ca sentimentu meu e destul de elastic. Astfel incat ultima jumatate e mai degraba un omagiu (just si toate cele) unui individ care a reusit sa faca trei copii putand sa-si miste doar vreo 2 degete. Filmu asta macar elucideaza acest mare mister intr-un moment in care un prieten il intreaba pe Stephen Hawking cel carat in brate daca lucrurile mai functioneaza in continuare si el ii raspunde "different system, automatic". Niiiiiice. You go Stephen Hawking you, you playa.


Submarine (2010) - Film extrem de simpatic extrem de eficient in a ilustra niste praguri extrem de apocaliptice in viata unui pusti de 15 ani, Lloyd. Lloyd cel singuratic se intreaba la inceputu filmului pe marginea marii cam ce lucruri o fi. In scopu aflarii i se servesc niste drame definitorii ca problemele conjugale ale parintilor si o pasiune pentru o anumita domnisoara imbracata in rosu. Personaju asta e totusi extrem de misto pentru ca il vezi cum incearca sa rezolve toate problemele vietii la capacitate maxima si cum toate motorasele din capu lui de 15 ani functioneaza in perpetuitate la toti cilindrii. Filmu preia frenetismul de altfel foarte calculat al individului si-l transpune destul de spectaculos intr-un montaj care pare sa fie intotdeauna cu un pas inaintea ta. Si nu numai montajul, da' filmu face intr-una niste chestii extrem de misto cum ar fi varii momente self-reflexiveness si film within a film intr-un faux-Super8 care este "the Super8 footage of memory". Si cam face toate lucrurile astea intr-una in niste imagini destul de superbe. Deci na, ce pot sa zic, filmu asta e straight up soul food, si daca ar fi fost vreun 2010 acum pesemne ca asta ar fi fost unu dintre cele mai bune filme din anu ala.


Enter the Void (2009) - Gaspar Noe e unul dintre aia cam o mana de regizori in viata care inteleg potentialurile maxime ale cinema-ului si actioneaza in consecinta. Filmu incepe cu un generic-viol cum eu n-am mai vazut sau primit. Gaspar Noe isi propune sa-ti stearga creierii din primele secunde ale filmului si te pune sa te intrebi daca cumva asta e momentu in care descoperi ca esti de fapt epileptic. Daca nu esti epileptic ce urmeaza e un trip destul de dement a carui justificare pesemne ca se regaseste doar in existenta lu Gaspar Noe. Dincolo de justificari redundante filmu te tine intr-o dementza vizuala careia nu-i scapa mingea niciodata in 160 de minute. Nu stiu daca poti sa ceri mult mai mult de la un film. Sunt si 160 de minute presarate cu bunaciunea dumnezeiasca de Paz de la Huerta care se prelinge libidinos pe-aici sau suferind pe-acolo, dar ce-i important e ca face toate lucrurile astea intr-o mare majoritate dezbracata. Asadar filmu isi atinge apogeurile Gaspar Noeice spre sfarsit cand Gaspar Noe considera de cuviinta sa-ti dea un cumshot in ochi cu spiritu fratelui care se reincarneaza in pizda surorii. Si cu toate astea probabil ca-i unu din cele mai bune filme facute vreodata.

Burden of Dreams (1982) - Documentar despre cum sa fii dement si Herzog in jungla. Filmu ilustreaza ceva din culisele nebuniei lu Herzog care s-a chinuit 4 ani sisific sa faca un film despre un Kinski sisific care incearca sa treaca un vapor peste un munte, Fitzcarraldo. E o poveste destul de fascinanta despre cum sa nu te dai batut nici in ruptul capului cand te afli in anu 1980 si in Amazon. Stiam povestea, care chiar e foarte spectaculoasa, eram doar curios cam care era atitudinea lu Herzog vizavi de toate lucrurile care se intamplau acolo. Si intr-un moment in care aborigeni in juru lui incep sa moara ca sa-i ridice vaporu lu Herzog, incepi chiar sa-ti pui niste probleme destul de serioase despre ok, auteur nebun et al dar what the fuck. Asa ca mi-era frica sa nu devina cumva caricaturist si deci cumva nul cu artistu disperat complet sa-si faca arta. Insa in momentele cele mai nasoale Herzog reuseste sa scape de caricaturism si-l vezi pe om cand e intrebat la sfarsit ce-o sa faca dupa ce termina cu Fitzcarraldo si el zice "I shouldn't make movies anymore. I should go to a lunatic asylum." Si de fapt si mai important, zice in ultimele 5 minute ale filmului, dupa toate dementzele pe care le-ai vazut, "Even if I get that boat over the mountain and somehow I finish that film, anyone can congratulate me and try to talk me into finding it marvelous, but nobody on this earth will convince me to be happy about all that, not until the end of my days". Deci mda, still, love to the Herzog.

Si apropo si de Gaspar Noe si ce face el si cinema in general, ultima chestie pe care o spune Herzog in filmu asta e una din formularile destul de perfecte despre the drive to make movies

"It is not only my dreams. My belief is that all these dreams are yours as well. And the only distinction between me and you is that I can articulate them. And that is what poetry or painting or literature or film making is all about. It's as simple as that. And I make films because I have not learned anything else and I know I can do it to a certain degree. And it is my duty because this might be the inner chronicle of what we are. And we have to articulate ourselves, otherwise we would be cows in the field."