4x4

O duminica cu 4 filme aranjate dupa dispozitie si capacitate.

Numb (2007) - Film peste care am tot dat peste in niste liste de lucruri interesante sau filme americane underrated. Cumva ma indoiam ca chiar e ceva de capul filmului astuia si pentru ca spectrul real al lu Chandler ca actor e de fapt destul de limitat. Nu toti oamenii care joaca aceeasi mimica 10 ani pot dupa aia sa faca si alte lucruri. Trebuie sa fii poate foarte abil ca sa rupi ritmul indeajuns de bine incat publicul obisnuit altfel cu tine sa nu fie ha ha Chandler is making a funny. In fine, asta nu e nici macar problema principala a filmului, cat o abordare a unei probleme psihologice serioase in interiorul unei formule cat se poate de hollywoodiene. Marele avantaj al filmului astuia e ca tipa care e love interest e foarte buna. Indeajuns de buna incat sa ma faca curios sa vad filmul #3 din ziua asta. Dar altminteri Numb e despre un cineva care sufera de depersonalization disorder si cum intalneste o fata da' din cauza bolii alieneaza fata da' dupa aia isi da seama ca de fapt fata-i tot ce-i trebuie si deci ii trece si boala. Abilitatile lu Chandler de a ilustra depersonalization disorder se situeaza undeva in jur de dat cu pumni in cap de frustrare, ridicat vocea un pic mai mult, si aratat in general neconfortabil. Oricum intr-un final se dovedeste ca Interstellar chiar avea dreptate si love really is the most powerful force in the universe ca-l repara pe Chandler.


The Little Prince (2015) - In primul rand face niste chestii foarte curate si misto din estetica filmul asta. Nu-mi dau seama daca filmele animate in general exceleaza la capitolul asta si eu pana acum nu le-am dat foarte mult
credit cinematografic, sau pur si simplu filmul asta chiar reuseste sa-si imprime niste esente ale povestii in niste geometrii si culori bine calibrate. Povestea pune in contrapunct o lume caricatural corporatista cu una a valorilor copilariei pentru care Little Prince e atat de cunoscut. O fata mica cu o mama uber-corporatista e pregatita sa urmeze aceeasi cale pana cand se muta langa un mos cu o casa geometric non-regulata care face lucruri cum ar fi sa se bucure de viata. Apoi mosul i-l arata pe micul print (ca sa zic asa) fetii, iar fata realizeaza treptat ca nu vrea sa fie corporatista ci copil. Mi se pare ca i se pot reprosa foarte putine lucruri filmului astuia si e destul de induiosator pe de-a intregul.

Uncertainty (2008) - Filmul cu Joseph Gordon-Levitt pe care l-am evitat intotdeauna pentru ca parea pur si simplu prost, vazut acum pentru ca bunaciunea din Numb de mai sus e gagica de aici. Si e o ceva texanca care arata intr-un asemenea fel incat m-am gandit ca mai merita un film. Si din pacate aici fix jumatate din film este o gagica prostuta panicata enervanta. Pentru ca titlul asta de Uncertainty anunta de fapt un gimmick in care filmul se rupe in doua de la inceput si-ti porneste doua povesti paralele care pornesc de la premiza ca ce s-ar fi intamplat daca in momentul ala personajele ar fi ales ruta A sau ruta B. Acuma daca as fi avut cea mai vaga idee la ce serveste aceasta despartire si care e intregul sub care lucrurile sunt reunite, probabil nu mi s-ar fi parut gimmick-u ala complet degeaba, asa cum pare a fi si filmul. Ruta B face un film mediocru despre un cuplu nehotarat daca sa pastreze sau nu insarcinarea, iar ruta A un thriller ceva cu urmariri si impuscaturi de-a dreptul redundant. Aproape copiat cumva destul de brainless din Run Lola Run. Deci gagica e intr-adevar frumoasa da' nu indeajuns cat sa compenseze 45 de minute de Oh Joseph-Gordon Levitt, ce-o sa ne facem? Sunt atat de ingrijorata! Nu stiu exact cine poate sa compenseze asa ceva. Cautarea continua.


Ex Machina (2015) - Spre surprinderea mea am fost hipnotizat de o buna parte din filmul asta. Intr-o lume in care echivalentul unui inventator Google se retrage in munti intr-un mega-mansion fortress of solitude unde lucreaza la AI. Si cheama pe cineva sa-i testeze AI-u sa vada daca trece the Turing test (daca poate sa se uite la The Imitation Game fara sa se infurie). Filmul este insa surprinzator de abil estetic si reuseste sa construiasca o atmosfera misto din doar cateva miscari subite. Iar Oscar Isaac si other guy sunt foarte bine pe roluri cam tot filmul. Singura problema e ca de la un punct incolo filmul o ia cam pe aratura cu scenariul in egala masura subit si se intampla niste defectiuni logice care-i cam compromit intregul. Dar chiar si-asa, pana sa ajunga acolo arata niste imagini destul de potente vizavi de frici umane de cyborgizare prin niste roboate goale care deodata isi decojesc pielea de pe ele.

Si cam in zona in care se intampla asta filmul atinge un apogeu dupa care pesemne ca considera ca si-a acumulat indeajuns capital emotional cat sa se duca direct in pula. Da' nu e chiar asa, si pur si simplu it feels off.

#247

MacBeth (2015) - Momentul in care mi-am ridicat decisiv spranceana in sus a fost a treia oara cand se intampla ceva actiune mediu-groteasca cu injungheri si sangi si filmul taie la un cadru in care personajul e intr-o alta stare, cumva ganditor. Astea sunt genul de lucruri care poate arata bine in teorie but less so intr-o executie mediocra a unui high-concept deja greu de vandut. MacBeth injunghie la rege si sare sange / cut MacBeth pe marginea patului ganditor/disperat / cut back to stabbing etc. Si-o cam tine in vena asta tot filmu. Are niste momente din-astea vag experimentale care incearca sa-ti induca niste mood din intamplari subite de imagini. Ele n-ar fi rele in sine, doar ca mood-ul pe care ti-l insereaza e ceva de calibru si sensibilitate 300. Si ce-i drept, ca 300 arata mai bine decat 300. Nimereste estetica de prafuiala si lanci cumva mai interesant si
mai aproape de comicsuri decat chestia pe steroizi a lu Zack Snyder. Doar ca e Shakespeare cu 300. Si asta e cam dubios.

Oricum nu prea intelegeam ce ziceau in engleza. Si accentele pe text vin in intervale dubioase si nu tocmai ideal implementate. Si mai si furam la bucati din ele traduse in romana. Si atunci e ca si cum auzi juma de melodie si restu o citesti pe note. Stiu ca erau ceva replici tari in chestia asta si am senzatia c-am prins doar cam coada de la vreo 3.

Deci un 300 vag decent, cu addendumul enervant ca isi dovedeste misguidedness-ul intr-una cand de fiecare data cand nimereste un cadru interesant sare repede la unu lung si neinteresant. Way to know your strengths.


I Smile Back (2015) - Un soi de mini-tentativa de Nymphomaniac varianta suburban USA wife starring Sarah Silverman. Are copii si sot si filmul incepe cu ea uitandu-se pe geamul de la baie cum ei se joaca afara in timp ce ea trage pe nas niste intensitate. Si se tot gaseste trasa-n tot felul de lucruri, cum ar fi pula de strain. In momentul maxim atentat Nymphomaniac se masturbeaza pe o carpeta cu jucaria de plus a fiicei care doarme langa ea. Doar ca lucrurile astea sunt in pericol de a da in caricatura impotenta daca nu sunt puse pe fundament personajic bine elaborat. Si aici e cam asa si asa. Sarah Silverman joaca misto si e destul de credibila si se vede ca se straduieste. Da' e ceva un pic off la cum se raporteaza filmul la personaj. Ii da daddy issues si niste lucruri standard si apoi atenteaza niste caldura ca apoi s-o lase singura oarecum blamata. Iar asta nu e teribil de interesant. Si tre sa ai si un pic de niste coaie ca sa faci ceva alftel decat blamant pe tema asta. Si americanii stau foarte prost la capitolul coaie sociale oricum ca-s prea ocupati sa fie ofensati de cuvinte.


Before We Go (2014) - Pentru ca Chris Evans e simpatic si uite c-a regizat si el un film si pentru ca Alice Eve e intotdeauna simpatica intr-un fel sau altul. Deci numai niste simpatici. Poveste Before Sunrise-ish, cu doi indivizi care dau intamplator unul peste altul fiecare la ananghia lui si petrec o noapte in care-si impacteaza vietile intr-un fel sau altul. Inceputul e vag stangaci si formulaic da' cumva rezolva niste lucruri destul de repede astfel incat dupa 30 de minute credeam ca filmul s-a terminat si acum ce se intampla? Amuzant e ca cumva stangacia cu care se executa toata chestia ii da si gradul de ingenuitate de care se bucura.

Bone Tomahawk (2015) - Orice ar fi putini oameni mustacesc asa pe bune cum o face Kurt Russel. Pentru filmul asta argument dincolo de posterul asta cu mustata aia pusa pe treaba nici nu trebuie. Asa ca filmul a inceput si mi se parea ca it's doing a pretty poor job with suspension of disbelief. Cumva camera si lumini amatoricesti si clumzy, un vest salbatic facut pe repede. Da' cumva la modul la care evolueaza filmul ulterior, intr-un survival horror destul de genuine se justifica inceputu ala cam B-series-ish. Niste indieni canibali, ultimul rang de indieni, niste indieni pe care nici indienii nu-i plac, ataca random un stabiliment de pe frontiera si rapesc sotia unui om suparat si pe ajutorul de serif. Asa ca Kurt Russel sefu la serifi cu Patrick Wilson sefu la suparati si inca doi pleaca dupa ei sa-i caute. Misiunea e declarata stupida de la inceput, iar sefu la suparati are si o tibie rupta si merge in carje. Da' onoarea pe frontiera e mare lucru, si daca tre sa te duci dupa canibali, pai atunci trebuie sa te duci dupa canibali. Pe drum se vad niste cadre frumoase ca la destinatie sa se intample un minimum de torture porn cat sa-i puna o caciula horror la calatorie. Si e pana la urma o combinatie destul de misto, sustinuta intr-o parte considerabila de mustata lu Kurt Russel.

Sarah Prefers To Run (2013) - Gasit cumva pe filiera canadiana Villeneuve. Film facut de o echipa de gagici despre o tipa care nu stie foarte multe alte lucruri despre viata ei dincolo de faptul ca ea vrea sa alerge. Ca ea prefera sa alerge. Filmul o urmareste pe fata asta niste timp, cat incearca sa isi avanseze cariera de alergatoare si ilustreaza foarte finut niste oscilatii in viata asta dusa cu ochelari de cal pe cap. Ea se casatoreste cu un random ca sa primeasca niste bani de la stat, refuza categoric orice soi de legatura cu tipul cu care s-a casatorit si locuieste, si intre timp camera sugereaza ca ei i-ar scapara ochii mai tare la femei. Dar fata fiind si ea asa finuta ca miscarile de camera, e destul de departe de a-si asuma asemenea devieri de la traseul normalitatii. Asa ca ea tot alearga.