4x4

O duminica cu 4 filme aranjate dupa dispozitie si capacitate.

Numb (2007) - Film peste care am tot dat peste in niste liste de lucruri interesante sau filme americane underrated. Cumva ma indoiam ca chiar e ceva de capul filmului astuia si pentru ca spectrul real al lu Chandler ca actor e de fapt destul de limitat. Nu toti oamenii care joaca aceeasi mimica 10 ani pot dupa aia sa faca si alte lucruri. Trebuie sa fii poate foarte abil ca sa rupi ritmul indeajuns de bine incat publicul obisnuit altfel cu tine sa nu fie ha ha Chandler is making a funny. In fine, asta nu e nici macar problema principala a filmului, cat o abordare a unei probleme psihologice serioase in interiorul unei formule cat se poate de hollywoodiene. Marele avantaj al filmului astuia e ca tipa care e love interest e foarte buna. Indeajuns de buna incat sa ma faca curios sa vad filmul #3 din ziua asta. Dar altminteri Numb e despre un cineva care sufera de depersonalization disorder si cum intalneste o fata da' din cauza bolii alieneaza fata da' dupa aia isi da seama ca de fapt fata-i tot ce-i trebuie si deci ii trece si boala. Abilitatile lu Chandler de a ilustra depersonalization disorder se situeaza undeva in jur de dat cu pumni in cap de frustrare, ridicat vocea un pic mai mult, si aratat in general neconfortabil. Oricum intr-un final se dovedeste ca Interstellar chiar avea dreptate si love really is the most powerful force in the universe ca-l repara pe Chandler.


The Little Prince (2015) - In primul rand face niste chestii foarte curate si misto din estetica filmul asta. Nu-mi dau seama daca filmele animate in general exceleaza la capitolul asta si eu pana acum nu le-am dat foarte mult
credit cinematografic, sau pur si simplu filmul asta chiar reuseste sa-si imprime niste esente ale povestii in niste geometrii si culori bine calibrate. Povestea pune in contrapunct o lume caricatural corporatista cu una a valorilor copilariei pentru care Little Prince e atat de cunoscut. O fata mica cu o mama uber-corporatista e pregatita sa urmeze aceeasi cale pana cand se muta langa un mos cu o casa geometric non-regulata care face lucruri cum ar fi sa se bucure de viata. Apoi mosul i-l arata pe micul print (ca sa zic asa) fetii, iar fata realizeaza treptat ca nu vrea sa fie corporatista ci copil. Mi se pare ca i se pot reprosa foarte putine lucruri filmului astuia si e destul de induiosator pe de-a intregul.

Uncertainty (2008) - Filmul cu Joseph Gordon-Levitt pe care l-am evitat intotdeauna pentru ca parea pur si simplu prost, vazut acum pentru ca bunaciunea din Numb de mai sus e gagica de aici. Si e o ceva texanca care arata intr-un asemenea fel incat m-am gandit ca mai merita un film. Si din pacate aici fix jumatate din film este o gagica prostuta panicata enervanta. Pentru ca titlul asta de Uncertainty anunta de fapt un gimmick in care filmul se rupe in doua de la inceput si-ti porneste doua povesti paralele care pornesc de la premiza ca ce s-ar fi intamplat daca in momentul ala personajele ar fi ales ruta A sau ruta B. Acuma daca as fi avut cea mai vaga idee la ce serveste aceasta despartire si care e intregul sub care lucrurile sunt reunite, probabil nu mi s-ar fi parut gimmick-u ala complet degeaba, asa cum pare a fi si filmul. Ruta B face un film mediocru despre un cuplu nehotarat daca sa pastreze sau nu insarcinarea, iar ruta A un thriller ceva cu urmariri si impuscaturi de-a dreptul redundant. Aproape copiat cumva destul de brainless din Run Lola Run. Deci gagica e intr-adevar frumoasa da' nu indeajuns cat sa compenseze 45 de minute de Oh Joseph-Gordon Levitt, ce-o sa ne facem? Sunt atat de ingrijorata! Nu stiu exact cine poate sa compenseze asa ceva. Cautarea continua.


Ex Machina (2015) - Spre surprinderea mea am fost hipnotizat de o buna parte din filmul asta. Intr-o lume in care echivalentul unui inventator Google se retrage in munti intr-un mega-mansion fortress of solitude unde lucreaza la AI. Si cheama pe cineva sa-i testeze AI-u sa vada daca trece the Turing test (daca poate sa se uite la The Imitation Game fara sa se infurie). Filmul este insa surprinzator de abil estetic si reuseste sa construiasca o atmosfera misto din doar cateva miscari subite. Iar Oscar Isaac si other guy sunt foarte bine pe roluri cam tot filmul. Singura problema e ca de la un punct incolo filmul o ia cam pe aratura cu scenariul in egala masura subit si se intampla niste defectiuni logice care-i cam compromit intregul. Dar chiar si-asa, pana sa ajunga acolo arata niste imagini destul de potente vizavi de frici umane de cyborgizare prin niste roboate goale care deodata isi decojesc pielea de pe ele.

Si cam in zona in care se intampla asta filmul atinge un apogeu dupa care pesemne ca considera ca si-a acumulat indeajuns capital emotional cat sa se duca direct in pula. Da' nu e chiar asa, si pur si simplu it feels off.