All is Lost (2013)

Un prim titlu bun de inceput de blog.

L-am vazut pe filmul asta in mai multe topuri 2013 si nu auzisem nimic de el. Da' cand am vazut ca e un film intr-un singur personaj septuagenar si fara dialoguri? Sign me up! Mmm, mmm.

All is Lost e despre septuagenarul Robert Redford pierdut pe mare singur, dupa ce un container cu tenisi chinezesti ii penetreaza in mod samavolnic yahtul in care se odihnea ca toti septuagenarii care plutesc la 1700 de mile marine de Sumatra Straights (orice ar fi ele). Ma gandeam daca filmul ar fi mers cu orice individ de-o varsta cu moartea, si probabil c-ar fi mers, da' Redford are o fatza indeajuns de interesanta incat sa nu te plictisesti dupa 90 de minute de holbat la ea. Arata ca un Kinski lovit de McDonalds, si fatza lui arata, intr-adevar, ca si cum a vazut indeajuns de multi sori cat sa fie gata. E well-done, fatza lui.

Filmul e undeva intre bun, foarte bun si extrem de bun, presupun ca depinde de cat de aproape esti sa ti se scufunde yahtu', pentru ca cu cat esti mai aproape, pesemne ca cu atat mai puternic o sa loveasca filmu asta. Motivul pentru care e bun? In primul rand e cinema destul de pur. Debarasat complet de problemele care apar cand incepi sa ai dialog sau personaje in film, All is Lost goes all-in pe imagine (si pe fatza lu' Robert Redford). Si asta e un pariu care ori iese, ori nu iese, ori poti, ori nu poti, si regizorul asta aparent a putut.

Miscarile hodorogite ale lui Redford fac destul de clar intr-un timp destul de scurt ca lucrul cu care se bate mosul pe mare e nu apa, ci timpul. Timpul ii intra-n vas, timpul i-l scufunda, tentativele lui de a evada sunt, in perpetuitate, si destul de la propriu, sarituri din lac in putz. Si aici faptul ca filmul nu are dialoguri e destul de esential, pentru ca permite propagarea metaforei asteia in perpetuitate. Toata apa e timp, iar tot Redford e mosh. Toate imaginile sunt cu lucruri care se sting si dispar si cu infinitati in care minusculitatea umana e irelevanta. 

Din punctul asta de vedere (si cam toate celelalte) filmul e foarte similar cu Gravity. Aceeasi pierdere a umanitatii in vastitate, doar ca aici in spatiul acvatic, which proves to do just fine. All is Lost e mult mai curajos si all-in decat Gravity totusi, pentru ca nu-ti vara pe gat nici o poveste basinoasa cu pijdi lacrimogene. Singurul lucru pe care-l stii despre Redford e fatza lui, o verigheta, si atat. Am citit chestii gen "Robert Redford tour-de-force", da' e cumva un anti-tour-de-force, calmul si controlul pe care-l aduce Redford in peisaj e exact masura umanitatii constienta (si acceptanda) de posibilitatea disparitiei in a vast fucking nothingness. Fatza lui arata ca si cum nu e straina mortii. Unul dintre singurele lucruri vocalizate in film e "I fought till the end. I'm not sure what that is worth, but know that I did." Si asta e toata miza filmului, not surviving, surviving in cazul lui Redford filmul iti arata in mod destul de explicit ca e destul de irelevant. Fighting till the end maybe isn't, though.